Răsărit de Soare

Era 5:15
Ameţit, pierdut de lumea viselor, foindu-mă în aşternut încerc să pun geană pe geană,
sperând că poate, poate reuşesc să mă întorc.
Timpul trece, cărarea se depărta tot mai mult şi parcă plictisit, rosteam în mintea mea trei
cuvinte: de ce eu..
Văzând că pernele nu-şi fac efectul, deja rămas fără nici o soluţie, mă ridic tăcut şi, apropiindu-mă de geam, rostesc din nou aceleaşi vorbe: de ce eu..
Până să-mi termin 'discursul', găsind parcă în sfârşit pe cine să dau vina, deschid ochii şi
iata: timid, printre blocurile înalte, parcă mai somnoros decât mine, soarele stătea să apară..
La început nu mi-am dat seama; prins in dorinţa mea egoistă de a dormi, deşi îl vedeam, nu eram atent;
Încă nehotărât, la auzul guguştiucilor care parcă strigau din răsputeri să mă trezesc, ridic
ochii spre cer, iar mingea mare, roşiatică, zâmbind printre razele de lumină, se uită sfioasă la mine şi face primul pas: Bună dimineaţa!
Nu auzeam valurile lovindu-se de ţărm, nici vântul răcoros de munte; dar nu conta.
Nu am mai prins de mult un răsărit, iar momentul acela de linişte, în care grijile şi toată
agitaţia de zi cu zi dispar, mi-a readus zâmbetul de buze.
Era ceva unic. Uitasem cât de simplu şi frumos poate fi..